„Supermarketul ne fură!”
Este probabil una dintre cele mai eficiente lozinci din agricultura românească.
Fermierul primește 2 lei.
Consumatorul plătește 8 lei.
Și imediat apare verdictul: „Supermarketul a furat 6 lei”!
Doar că între fermă și raft există o lume întreagă:
- transport,
- colectare,
- procesare,
- ambalare,
- depozitare,
- energie,
- personal,
- pierderi,
- logistică,
- TVA,
- finanțare,
- marketing.
Asta nu înseamnă că supermarketul nu are putere de negociere. Are!
Dar întrebările serioase sunt:
De ce fermierul român negociază atât de slab?
Unde sunt cooperativele?
Unde este procesarea?
Unde sunt contractele pe termen lung?
Unde este brandul?
Unde este valoarea adăugată?
Dacă vinzi materia primă și altcineva controlează procesarea, ambalarea, marca și distribuția, nu poți fi surprins că altcineva capturează o parte mai mare din valoare.
Nu supermarketul trebuie neapărat eliminat din ecuație.
Trebuie să învățăm să negociem cu el.
Problema fermierului nu este că există supermarketul. Problema este că, prea des, fermierul ajunge la supermarket cu cel mai puțin lucru de negociat: materia primă.
